DECIZIA Nr.98 din 7 februarie 2008 | Study notes Art

DECIZIA Nr.98

din 7 februarie 2008

asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională

dintre Preşedintele României şi Guvernul României, formulată de

primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu

Publicată în Monitorul Oficial nr.140 din 22.02.2008

Prin Cererea cu nr.5/361 din 24 ianuarie 2008, primul-ministru, în temeiul art.146 lit.e) din

Constituţie şi al art.34 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii

Constituţionale, a solicitat să se constate:

1. existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi

Preşedintele României;

2. că acest conflict este cauzat de refuzul Preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de

primul-ministru cu privire la numirea în funcţia de ministru al justiţiei a doamnei Norica Nicolai;

3. că refuzul Preşedintelui României de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al

justiţiei este neconstituţional.

Cererea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.702 din 24 ianuarie 2008 şi

formează obiectul Dosarului nr.102E/2008.

În motivarea cererii se susţin, în esenţă, următoarele:

La data de 9 decembrie 2007, domnul Tudor-Alexandru Chiuariu şi-a prezentat demisia din funcţia

de ministru al justiţiei, în temeiul art.106 din Constituţie şi al art.5 din Legea nr.90/2001 privind organizarea

şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Prin Decretul Preşedintelui României nr.1.128/2007, publicat în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.861 din 17 decembrie 2007, s-a luat act de demisie şi funcţia a fost

declarată vacantă.

Prin Scrisoarea nr.5/6.764 din 17 decembrie 2007, primul-ministru a propus Preşedintelui României

numirea în funcţia de ministru al justiţiei a doamnei Norica Nicolai.

Prin Adresa nr.144 din 8 ianuarie 2008, Preşedintele României a cerut primului-ministru să

renunţe la propunerea formulată, motivând respingerea propunerii şi invocând Decizia Curţii

Constituţionale nr.356/2007.

Prin Scrisoarea nr.5/57 din 9 ianuarie 2008, primul-ministru a răspuns Preşedintelui

României că îşi menţine propunerea anterioară, întrucât refuzul de numire nu este motivat legal şi

conţine doar aprecieri subiective.

Ca urmare a acestei corespondenţe, prin Adresa nr.191 din 14 ianuarie 2008, Preşedintele

României a precizat că îşi menţine punctul de vedere privind respingerea propunerii de numire şi

a cerut primului-ministru să propună o persoană care să fie numită ministru interimar al justiţiei.

În cerere se menţionează că Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea

primului-ministru, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională, şi face referire la ipotezele

prevăzute de art.85 din Constituţie. În ipoteza prevăzută de art.85 alin.(2), Preşedintele României

are dreptul să verifice corespunderea pe funcţie şi poate solicita primului-ministru să renunţe la

propunere, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art.2 din Legea nr.90/2001

privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

Sunt invocate şi considerente deduse din reglementarea constituţională privind răspunderea

politică a Guvernului în faţa Parlamentului, potrivit art.109 alin.(1) din Constituţie, şi, în temeiul

acestor considerente, se susţine că răspunderea politică pentru desemnarea membrilor

Guvernului aparţine exclusiv primului-ministru, atât în cazul învestirii Guvernului, cât şi în cazul

remanierii guvernamentale. Preşedintele României poate interveni numai în temeiul art.107

alin.(3) din Constituţie.

Temeiurile de drept sunt completate cu referire la atribuţiile Preşedintelui României şi se susţine

că atribuţia Preşedintelui de a numi în funcţii publice este o obligaţie, iar nu un drept, aşa cum s-a

statuat prin Decizia nr.384/2006 a Curţii Constituţionale.

La cerere au fost anexate, în copie, înscrisurile menţionate mai sus.

Partial preview of the text

Download DECIZIA Nr.98 din 7 februarie 2008 and more Study notes Art in PDF only on Docsity!

DECIZIA Nr.

din 7 februarie 2008

asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională

dintre Preşedintele României şi Guvernul României, formulată de

primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu

Publicată în Monitorul Oficial nr.140 din 22.02.

Prin Cererea cu nr.5/361 din 24 ianuarie 2008, primul-ministru, în temeiul art.146 lit.e) din Constituţie şi al art.34 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat să se constate:

existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Preşedintele României;
că acest conflict este cauzat de refuzul Preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de primul-ministru cu privire la numirea în funcţia de ministru al justiţiei a doamnei Norica Nicolai;
că refuzul Preşedintelui României de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei este neconstituţional. Cererea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.702 din 24 ianuarie 2008 şi formează obiectul Dosarului nr.102E/2008. În motivarea cererii se susţin, în esenţă, următoarele: La data de 9 decembrie 2007, domnul Tudor-Alexandru Chiuariu şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al justiţiei, în temeiul art.106 din Constituţie şi al art.5 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Prin Decretul Preşedintelui României nr.1.128/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.861 din 17 decembrie 2007, s-a luat act de demisie şi funcţia a fost declarată vacantă. Prin Scrisoarea nr.5/6.764 din 17 decembrie 2007, primul-ministru a propus Preşedintelui României numirea în funcţia de ministru al justiţiei a doamnei Norica Nicolai. Prin Adresa nr.144 din 8 ianuarie 2008, Preşedintele României a cerut primului-ministru să renunţe la propunerea formulată, motivând respingerea propunerii şi invocând Decizia Curţii Constituţionale nr.356/2007. Prin Scrisoarea nr.5/57 din 9 ianuarie 2008, primul-ministru a răspuns Preşedintelui României că îşi menţine propunerea anterioară, întrucât refuzul de numire nu este motivat legal şi conţine doar aprecieri subiective. Ca urmare a acestei corespondenţe, prin Adresa nr.191 din 14 ianuarie 2008, Preşedintele României a precizat că îşi menţine punctul de vedere privind respingerea propunerii de numire şi a cerut primului-ministru să propună o persoană care să fie numită ministru interimar al justiţiei. În cerere se menţionează că Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, potrivit celor statuate de Curtea Constituţională, şi face referire la ipotezele prevăzute de art.85 din Constituţie. În ipoteza prevăzută de art.85 alin.(2), Preşedintele României are dreptul să verifice corespunderea pe funcţie şi poate solicita primului-ministru să renunţe la propunere, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art.2 din Legea nr.90/ privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Sunt invocate şi considerente deduse din reglementarea constituţională privind răspunderea politică a Guvernului în faţa Parlamentului, potrivit art.109 alin.(1) din Constituţie, şi, în temeiul acestor considerente, se susţine că răspunderea politică pentru desemnarea membrilor Guvernului aparţine exclusiv primului-ministru, atât în cazul învestirii Guvernului, cât şi în cazul remanierii guvernamentale. Preşedintele României poate interveni numai în temeiul art. alin.(3) din Constituţie. Temeiurile de drept sunt completate cu referire la atribuţiile Preşedintelui României şi se susţine că atribuţia Preşedintelui de a numi în funcţii publice este o obligaţie, iar nu un drept, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr.384/2006 a Curţii Constituţionale. La cerere au fost anexate, în copie, înscrisurile menţionate mai sus.

În conformitate cu dispoziţiile art.35 alin.(1) din Legea nr.47/1992, cererea a fost comunicată părţilor aflate în conflict şi li s-a solicitat să-şi exprime punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi asupra eventualelor căi de soluţionare a acestuia. Preşedintele României a comunicat punctul său de vedere prin Adresa nr.359 din 30 ianuarie 2008, prin care se susţine:

să se constate existenţa unui conflict politic între primul-ministru şi Preşedintele României, datorat divergenţelor de opinii politice;
existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între primul-ministru şi Preşedintele României, deoarece primul-ministru refuză să îşi îndeplinească atribuţia de a face o nouă propunere către şeful statului, ca urmare a respingerii primei propuneri de numire în funcţia de ministru al justiţiei;
că acest conflict a izvorât din refuzul primului-ministru de a colabora cu Preşedintele României şi de a înainta o propunere corespunzătoare pentru funcţia de ministru al justiţiei. În expunere se menţionează că propunerea de numire în funcţia vacantă de ministru al justiţiei s-a făcut fără o consultare prealabilă. Având în vedere importanţa funcţiei şi a atribuţiilor pe care le exercită ministrul justiţiei, ca membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Preşedintele României a solicitat şi a obţinut de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mapa profesională a doamnei Norica Nicolai, din a cărei verificare au rezultat următoarele:
în perioada 1983-1991 doamna Norica Nicolai a fost procuror la „Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa” (Procuratura locală Olteniţa) şi a avut „o serie de abateri în activitatea profesională, la care se adaugă şi evenimente pentru care a fost în situaţia de a fi sancţionată”;
a modificat mandatul de arestare a unei persoane nevinovate cu datele altei persoane şi a dispus arestarea acesteia din urmă în instanţa de recurs, fără ca împotriva persoanei în cauză să fi avut loc urmărirea penală sau judecata în primă instanţă;
a reprezentat în instanţă interesele unei persoane într-o acţiune civilă, deşi, la acea dată, avea funcţia de procuror;
o nepoată a sa a votat în Senatul României, în numele său, motiv pentru care doamna Norica Nicolai a fost sancţionată disciplinar de către conducerea Senatului. La 8 ianuarie 2008 Preşedintele României a cerut în scris primului-ministru să renunţe la propunere, pentru motivele menţionate, iar la 9 ianuarie 2008 primul-ministru a răspuns că îşi menţine propunerea, întrucât refuzul Preşedintelui nu se întemeiază pe Constituţie şi pe lege, iar în cadrul întrevederii din 12 ianuarie 2008, primul-ministru a refuzat să propună un alt candidat. Ca urmare a acestei stări de lucruri, Preşedintele României a cerut primului-ministru să propună numirea unui ministru interimar al justiţiei, solicitare dusă la îndeplinire şi urmată de numirea în această funcţie a domnului Teodor Viorel Meleşcanu. Primul-ministru a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr.5/383 din 25 ianuarie 2008 şi, în dezvoltarea susţinerilor formulate, a reluat temeiurile de fapt ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, completate cu actele şi măsurile ulterioare. Potrivit dispoziţiilor art.35 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea primului-ministru a fost dezbătută în şedinţa din 6 februarie 2008, părţile în conflict fiind prezente prin reprezentanţii împuterniciţi cu dovezi scrise în acest sens. Dezbaterile au fost consemnate în Încheierea din 6 februarie 2008 şi, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 7 februarie 2008.

CURTEA,

examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, formulată de primul- ministru, punctele de vedere ale Preşedintelui României şi primului-ministru, înscrisurile depuse de părţile aflate în conflict, decretele emise de Preşedintele României, susţinerile orale şi notele scrise ale reprezentanţilor părţilor în litigiu, raportul judecătorului-raportor, prevederile Constituţiei, ale Legii nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ale Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele: Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.e) din Constituţie, ale art.1, 10, 34 şi 35 din Legea nr.47/1992, să se pronunţe asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi primul-ministru

facă o altă propunere pentru ocuparea unei funcţii de ministru rămase vacantă şi a precizat că Preşedintele nu are un drept de veto, excluzând astfel validitatea unui refuz nemotivat, arbitrar. Dat fiind că în cazul citat conflictul încetase înainte de judecarea cauzei de către Curtea Constituţională, prin numirea ministrului neagreat iniţial de Preşedintele României, Curtea nu şi-a propus să rezolve, prin decizia citată, şi problema numărului de cazuri în care Preşedintele poate refuza o propunere a primului-ministru şi nici dacă primul-ministru poate reitera propunerea iniţială respinsă de Preşedinte. Pentru considerentele ce se vor expune în continuare, Curtea va examina şi soluţiona aceste probleme prin prezenta decizie.

În conformitate cu prevederile art.146 lit.e) din Constituţia României, Curtea Constituţională „soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”. Este de reţinut şi că, potrivit dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Constituţie, „ Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei ”. Asemenea tuturor prevederilor constituţionale prin care se instituie competenţe, dispoziţiile cuprinse în articolele citate sunt imperative şi nu îngăduie Curţii să se sustragă de la soluţionarea conflictului cu care este sesizată. Din această cauză, Curtea nu are dreptul să lase perpetuarea blocării activităţii guvernamentale privitoare la justiţie, sub cuvânt că art.85 alin.(2) din Legea fundamentală nu prevede de câte ori poate să ceară Preşedintele României primului-ministru să facă o altă propunere şi nici obligaţia primului-ministru de a veni cu o altă propunere decât cea iniţială. Dimpotrivă, Curtea Constituţională are obligaţia să soluţioneze conflictul şi să înlăture, prin soluţia dată, blocajul instituţional. În acest sens, Curtea Constituţională se întemeiază, în egală măsură, şi pe unul dintre principiile juridice fundamentale, având statut de constantă a dreptului, care se regăseşte şi în art.3 din Codul civil român de la 1864, precum şi în legislaţia altor ţări, în conformitate cu care judecătorului nu-i este permis să refuze judecarea unui caz, cu motivarea că nu există lege care să prescrie soluţia sau că legea este obscură. Pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională cu care a fost sesizată, Curtea trebuie, în consecinţă, să caute înţelesul normei de la art.85 alin.(2) din Constituţie în litera acestui text, cât şi în principiile de bază şi în spiritul Legii fundamentale. În acest sens, Curtea Constituţională are în vedere prevederile art.1 alin.(3) din Constituţie, în conformitate cu care „ România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”. De aceea, Curtea apreciază că una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român, definite în textul citat, o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale.
În ceea ce priveşte numărul de cazuri în care Preşedintele României poate cere primului- ministru să facă altă nominalizare pentru funcţia de ministru vacantă, Curtea constată că, pentru preîntâmpinarea apariţiei unui blocaj instituţional în procesul de legiferare, legiuitorul constituant a prevăzut la art.77 alin.(2) din Legea fundamentală dreptul Preşedintelui de a cere Parlamentului reexaminarea unei legi înainte de promulgare, o singură dată. Curtea apreciază că această soluţie are valoare constituţională de principiu în soluţionarea conflictelor juridice între două sau mai multe autorităţi publice care au atribuţii conjuncte în adoptarea unei măsuri prevăzute de Legea fundamentală şi că acest principiu este de aplicaţiune generală în cazuri similare. Aplicată la procesul de remaniere guvernamentală şi de numire a unor miniştri în caz de vacanţă a posturilor, această soluţie este de natură să elimine blocajul ce s-ar genera prin eventualul refuz repetat al Preşedintelui de a numi un ministru la propunerea primului-ministru. De asemenea, Curtea Constituţională, pentru a ajunge la această soluţie, constată că raporturile dintre Preşedintele României şi primul-ministru nu pot fi pur formale. De aceea, verificarea îndeplinirii condiţiilor de numire în cazurile prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie intră în competenţa Preşedintelui României la exercitarea, pentru prima dată, de către primul-

ministru, a dreptului de a propune. Limitarea la o singură respingere a propunerii se justifică prin faptul că, în continuare, răspunderea pentru o altă nominalizare revine, în exclusivitate, primului- ministru. În consecinţă, Curtea Constituţională urmează să constate că, în aplicarea art. alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României, neavând drept de veto, poate să ceară primului-ministru o singură dată, motivat, să facă o nouă propunere de numire a altei persoane în funcţia de ministru. Motivele cererii Preşedintelui României nu pot fi cenzurate de primul-ministru, care, în procedura prevăzută de art.85 alin.(2) din Constituţie, nu are decât dreptul de a propune Preşedintelui numirea unui ministru, iar nu şi competenţă decizională. Ca şi în cazul exercitării celorlalte atribuţii prevăzute în Constituţie, Preşedintele rămâne răspunzător politic, în faţa electoratului, pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, după cum primul-ministru şi Guvernul rămân răspunzători politic în faţa Parlamentului. În ceea ce priveşte posibilitatea primului-ministru de a reitera prima propunere, Curtea urmează să constate că această posibilitate este exclusă prin chiar faptul neînsuşirii propunerii de către Preşedintele României. Aşadar, primul-ministru are obligaţia să propună pentru funcţia de ministru o altă persoană. Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art.146 lit.e) din Constituţie, precum şi prevederile art.11 alin.(1) lit.A.e), ale art.34 şi 35 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii DECIDE:

Curtea Constituţională constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedintele României, în legătură cu numirea doamnei Norica Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru. Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 7 februarie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Ion Predescu, Puşkas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, Augustin Zegrean, judecători.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, apreciem că soluţia adoptată reprezintă o nejustificată îndepărtare de la rezolvările cu valoare de principiu constituţional, adoptate prin Decizia nr. din 5 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.322 din 14 mai 2007, referitoare la numirea domnului Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe, o completare la Constituţie şi în acelaşi timp un pas semnificativ de la republica semiprezidenţială spre o republică prezidenţială. Este de observat că prin Decizia nr.356 din 5 aprilie 2007 Curtea Constituţională a statuat faptul că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată. Condiţiile legale ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului sunt cele enumerate în art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. din. 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. Soluţionând conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Preşedintele României, conflict apărut în legătură cu

DECIZIA Nr.98 din 7 februarie 2008, Study notes of Art

Partial preview of the text

Download DECIZIA Nr.98 din 7 februarie 2008 and more Study notes Art in PDF only on Docsity!

DECIZIA Nr.

din 7 februarie 2008

asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională

dintre Preşedintele României şi Guvernul României, formulată de

primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu

CURTEA,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

OPINIE SEPARATĂ